Nu știu dacă este un titlu foarte bun, dar acesta mi-a venit prima dată în minte. Poate îmi sugerați voi un altul mai bun, după ce citiți această întâmplare.

Prin anii ’70, am fost repartizat de scoala sa fac practica în cadrul Regionalei CFR – Cluj. Ca o paranteza, eu am urmat cursurile unei scoli tehnice de electrificari cai ferate. Profesie pe care am practicat-o un an.  Asta inainte de facultate. Viata, de multe ori te duce pe cai care le vezi si le urmezi pe parcurs. Inchid paranteza.

Nefiind din Cluj, am fost nevoit să stau la gazdă. Am găsit gazdă la o familie, fara copii, sot si sotie, ambii de nationalitate maghiară. Ambii erau trecuti de 70 de ani. Bărbatul stia romaneste, dar stricat, soția lui nu stia nici o boabă româna. Totusi m-am inteles foarte bine cu ei, cu toate ca în afara de injuraturi, nu cunosc o boabă de maghiară. 🙂

Camera ce mi-a oferit-o, era spatioasa si curata. Dupa aproximativ o luna, m-au intrebat daca sunt de accord sa mai gazduiasca un baiat. Am acceptat. Baiatul pe care mi l-a prezentat era de la tara, un baiat respectuos si linistit. Asa parea la prima vedere si nu m-am inselat. Ne-am inteles foarte bine. Ii spuneam pe nume Nelu.

El lucra ca strungar la o intreprindere mare din Cluj. Prin el am cunoscut cativa dintre colegii lui. Astfel am intrat ușor, ușor în anturajul lor. Majoritatea baieti buni. Vreo doi – trei, mai golanei. Prin unul din acestia, l-am cunoscut pe Dorin, vârsta 19 ani. Era din Cluj. Familia lui era modestă. Mai avea o sora. Mama lor m-a impresionat foarte mult, pentru ca desi muncea din greu la o fabrica (nu stiu ce meserie avea), mai avea puterea sa aiba grija de toata gospodaria. Sotul ei murise de câțiva ani, asa că singură a trebuit să duca tot greul.

Dorin lucra si el la o firma, iar sora lui era in clasa a VIII-a. Ambii copii erau cuminti, bine crescuti, bine educati, și-și aduceau si ei contributia în gospodărie.
Dorin era un baiat istet, de viata sau de gașcă, cum s-ar spune, un tip de 1,90 m, cu un corp bine structurat, aspect foarte placut, un adevarat atlet. Nu trebuie sa va spun cum fugeu fetele dupa el. Uaauuu…! Dar el era fidel prietenei sale, prietena lui o fata foarte frumoasă si deșteaptă, împartașindu-și reciproc iubirea. El, de trei ori pe saptamana frecventa un club sportiv de box. Eu m-am împrietenit cu Dorin și am început si eu sa simpatizez boxul, desi cateodata, la unele competitii la care asistam, mai ales cand se lasa cu desfigurari si sange, cu nasuri rupte sau arcade sparte, parca nu prea mai doream sa vad asemenea scene.

Mergeam doar la unele antrenamente si la competitiile in care juca Dorin. La acest clubul sportiv, erau legitimati foarte multi baieti, de toate “neamurile”. Adica de nationalitati diferite din zona Clujului sau judetele limitrofe.

Unul dintre sportivi mi-a atras atentia. Era un tip inalt, cca. 1,94 m, cu un foarte frumos corp de atlet si cu o faţă interesanta, adica o figura linistita, calma. Dar nu atât aspectul fizic m-a izbit, ci atitudinea si respectul acordat de ceilalti membrii ai clubului. Îl chema Vlad. Întrebandu-l pe Dorin despre atitudinea celorlalti sportivi fata de Vlad, am fost socat când am aflat că tonul la aceasta atitudine a fost dat de el, de Vlad.

Am fost placut surprins de comportamentul lui Vlad. Vorbea foarte politicos cu colegii si respectuos cu antrenorii. Iti facea mare placere sa vorbesti cu el. Stim cu totii ca în multe cluburi sportive cu precadere în cele de lupte libere, judo, box, etc., se înscriu tineri care multi au atitudini si comportamente de teribilism. Antrenorii fac eforturi mari în aceste privințe si anume în a-i disciplina, explicându-le inutilitatea consumului în van a energiei si forței lor în afara antrenamentelor si a competitiilor. Cei care nu înteleg, dacă sunt buni ca sportivi, antrenorii duc multă muncă de lămurire, ca să nu-i piardă, dar cei care sunt si cu slabe rezultate sportive sunt exclusi imediat din club.

Revenind la Vlad, pot să vă spun că echipa de conducere a clubului, de la presedinte, medic, antrenori, masor si terminand cu omul de servici, toti îi purtau admiratie si dragoste. L-am intrebat pe Dorin, cum a fost posibil să se ajunga la aceasta relatie între toti membrii clubului. Răspunsul a fost scurt – datorită atitudinii lui Vlad. A venit si explicatia mai in detaliu a lui Dorin. Care a fost atitudinea lui Vlad?

Vlad se tragea dintr-o familie foarte bună. Dorin a fost acasă la Vlad si a avut ocazia să-i cunoască parintii. Atmosfera in familia lui Vlad era placuta, destinsa, calma, vesela, deseori se glumea ori de câte ori se ivea ocazia. Nici unul nu era “scortos”. Și parintii lui Vlad (tatal – inginer, mama – profesoara), se trageau din familii bune. Asa ca Vlad a primit, la randul lui, o educatie deosebită.

Parintii s-au impus, cand a fost nevoie (foarte rar s-a intamplat), chiar Vlad spunea, ca nu a fost niciodata nevoie de tipete sau batai, ci au folosit mult tact, cu multa diplomatie, procedeu care mai tarziu când a început sa înteleagă, Vlad si-a dat seama care este educatia si comportamentul corect ce trebuie respectat in viață. În primul rând respectul de sine, apoi respectul față de cei din jur și desigur, astfel vei fi respectat.

Calitatile bune dezvoltate la Vlad, a adus clubului multe trofee, cele mai importante, la acea vreme au fost: campionul Romaniei si vicecampionul European, ambele la categoria semigrea. Dovedind de-a lungul timpului ca Vlad avea o ambitie si o tenacitate foarte bine structurata.

Cum s-a impus Vlad? Era membru al clubului de 6 ani. La momentul cand va povestesc, Vlad avea 24 de ani. Inca de la inceput a observat care era atmosfera. Participa la toate discutiile dintre colegi, vorbind frumos, respectuos si nu folosea cuvinte mai elevate decat ceilalti, dar nu folosea cuvinte vulgare. Nu ridica tonul, vorbind tot timpul calm si nu avea aere de vadeta.

La inceput, cand Vlad a aparut in club, multi dintre cei care nu-i intelegeau comportamentul, îl luau în derâdere, dar el nu se enerva si se apropia de cel care-i vorbea urât, îl privea drept în ochi si cu o figură calmă îl ruga foarte mult sa nu i se mai adreseze cu acele cuvinte urate, în caz contrar se vede nevoit să nu mai poată sta langă el și să nu-i mai vorbească. În prima fază multi nu tineau cont si continuau mai intens. El insista respectivului sa-si ceara scuze si sa inceteze. Dacă vedea ca nu intelege, nu statea mult pe gânduri si pleca. Niciodata nu a apelat la fortă, cu toate că dacă vroia, putea să se impună și așa și cu siguranță ieșea învigător. Nu-i placeau certurile. Nu a pârât niciodată antrenorului, pe nimeni. Îsi cerea scuze față de antrenor, spunând ca nu se simte bine si pleca.

Evolutia lui Vlad ca sportiv, a inceput sa dea rezultate tot mai bune. La antrenamente si apoi la competitii era foarte abil, rapid în miscari, fandări, evitarea loviturilor, folosea eschivări, se vedea că la el totul e gândit. Majoritatea loviturilor adversarului erau in gol. Asta îl enerva pe adversar. Nu se arunca haotic asupra adversarului si nu se expunea inutil. Tactica lui era ca să-l obosească pe adversar. La multele lui meciuri, la care am fost spectator, am observat ca nu a primit lovituri directe in față. Ori folosea garda, ori cel mai des folosea eschivele. Și-mi placea că la toate meciurile lui, stiam cine este invingătorul.

Pe parcursul timpului, antrenorii au ajuns sa-l iubeasca si sa-l respecte, dar si reciproc, Vlad se manifesta la fel. De asemenea colegii lui au inceput sa-l admire, Vlad ajungând un model pentru ei. Antrenorii au aflat până la urmă de la colegi, motivul deselor lui plecări si ușor, ușor s-a instituit o disciplina în tot clubul. Nu a mai fost permis vorbitul urât nici chiar antrenorilor care mai scapau la antrenamente una cu “necuratu”, trecând la “vino-n coace” si îi tragea respectivului (nici prea usoară, dar nici prea grea), câte o palmă peste ceafă. Am fost surprins cand am auzit un dialog între colegi si au folosit cuvintele: “scuza-ma”, “te rog” , “nu te supara” sau “multumesc”. La inceput am crezut ca toti joaca teatru, dar nu, în decurs de câteva luni bune, am vazut ca treaba era serioasa. Exact ca la armata, cand soldatului neinstruit, la inceput i se impun niste reguli de compotament atâta timp cât este în uniforma militara, reguli, care ulterior trebuie sa le respecte si sa le aplice.

Relatiile dintre toti membrii clubului sportiv, de care v-am povestit aici, relatii bazate pe respect si unitate, au dus mai departe la cresterea rezultatelor sportive, pentru ca toti colegii de club erau acum prieteni, uniti si-si dadeau sfaturi, iar la fiecare meci se sustineau si incurajau raciproc, faceau galerie. Dupa fiecare competitie, îi încurajau si îi imbărbătau pe cei care au fost înfrânți, iar învingătorilor le aduceau urale, îi felicitau si îi laudau. Apoi, banuiti ce urma, da ati ghicit, petrecerea, bineinteles la un restaurant.

În cazul clubului din aceasta istorioara, pe care cu multa placere v-am prezentat-o, cu ani in urma domnea nerespectul, invidia, dezbinarea, lăudăroșenia, cuvintele urâte, individualismul, care până la urma s-a ajuns sa se transforme si sa domnesca o relatie bazata pe prietenie, unitate si respect. Datorita acestui comportament al membrilor clubului, noii veniti in club, dacă veneau cu aere de vedete sau altfel de comportament, nu aveau ce sa faca, decât să se adapteze repede noilor conditii, care la început li se parea ceva ciudat. Era ciudat pentru ca noul membru venea dintr-o lume “normala”, pentru el, si a ajuns intr-o lume “anormala”. Nu am avut ocazia, dar tare mi-ar fi placut sa ma intalnesc in afara clubului cu unul dintre sportivi, ce avea un compotament mai rebel si mai golanel, care la club se comporta fara nici un reproș, oare în alt mediu, cum se comporta? La fel ca la club?

Cum a fost posibil ca un om sa poata schimba gândirea si comportamentul majoritatii, cand de fapt regula este invers?

În final, doresc sa spun: Bravo Vlad! Nu în ultimul rând, Bravo parintilor lui Vlad!

Doresc sa vă pun o întrebare: -de ce majoritatea oamenilor, nu aplică corect, deși știu care sunt relatiile bune si comportamentul adecvat, intr-o familie?

Mentionez ca povestea este adevarata, doar numele persoanelor le-am înlocuit.

Daca ati ajuns să cititi până la final, eu va multumesc si va invit, dacă doriți la comentarii. Dacă v-a plăcut, vă rog să distribuiți făcând cunoscut acestă poveste adevărată și prietenilor de pe site-urile sociale, apăsând pe unul din butoanele de la sfârșitul articolului.

Îți place să scri, să faci compuneri, să-ți arăți gândurile sau sentimentele, trăirile tale sau de ce nu povestea vieții tale, atunci fă-ți un site și fă cunoscut toate acestea familiei, prietenilor și de ce nu lumii. Nu mai pierde vremea pe alte lucruri inutile. Daca ai un calculator sau laptop și o legatură la internet, tu poți să lucrezi de oriunde dorești și arată-ți pasiunile sau hobby-urile. Este foarte ușor de creat un blog, un site sau website (care de fapt sunt unul și acelaș lucru, doar cu mici diferențe). Știai că din pasiunile tale tu poți câștiga bani? Cum faci asta? Dacă nu ști și dorești, vezi aici posibilitatea. Citește și cu curaj înscrie-te. Nu-ți va plăcea, te poți dezabona în orice moment.

Mulțumesc și toate cele bune,
Mircea St.